Noaptea devoratorilor de publicitate Targu Mures 2008
Noaptea Devoratorilor de Publicitate este un show dedicat in exclusivitate amatorilor si specialistilor in publicitate. In noaptea celei mai lungi pauze publicitare, barierele lingvistice sint devorate de scurtele comedii sau drame de 30 de secunde. Acestea devin inteligibile pentru fiecare, indiferent din ce colt al lumii provin.
Condimentele internationale, exotice (panorama din Egipt sau Indonezia), istorice (din 1898 pina in prezent) reflecta vitalitatea si trend-urile publicitatii mondiale. Reclama franceza reprezinta doar 20% din cocktail-ul lui Jean Marie BOURSICOT. Reclame cu masini, cu fotbal si fotbalisti, reclame la prezervative, parodii culturale si politice, reclame la bauturi, tigari, parfum deci... reclame, reclame, reclame... toate necenzurate. Spectacoul trezeste intotdeauna aplauze furtunoase si multa voie buna.
Spectacolul NDP promoveaza arta advertising-ului ca pe o forma neconventionala de divertisment si care reuseste sa creeze in permanenta noi pasionati de publicitate. Ii asteptam pe toti cei care identifica in persoana lor trasaturi creative sa devoreze meniul surprinzator al serii. In afara show-ului consacrat, condimente exotice, neasteptate si pline de culoare vor da noptii savoarea pe care o merita lumea reclamei!
400 de spoturi publicitare si 6000 de wati va astepta pentru a va tine treji si cu imaginatia jucausa. Alaturi de cei peste 1100 de spectatori vei ride pana vei simti nevoie de un Red Bull pentru a avea energie pentru inca o portie de ris... si iti vei mai dori inca un calup de publicitate geniala.
Trupa Deko cu ultimul lor show de stand up comedy, va va stirni pofta de ris si va anima o noapte plina de publicitate, premii si buna dispozitie.
Publicitatea nu se invata din carti. Ea are nevoie de acomodare, greseli si multa practica. De publicitate nu are nevoie doar un brand, un produs sau un serviciu. Fiecare dintre noi iti face publicitate. Unii mai bine, altii mai putin profesionist, iar altii stiu acel "je ne sais quoi" care adauga condimentul ce face diferenta.
Reclama poate fi consumata ca un produs de entertainment. Scopul consumului publicitatii din aceasta noapte este de a degaja sau elibera spectatorul de presiunea sociala - cauzata de efectul reclamelor directionate spre comercial si fara vreo amprenta a artei, frumosului sau creativitatii. Acestea nu-si doresc sa relaxeze, ci doar sa te faca sa cumperi.
Vino sa vezi selectia celor mai bune si a citorva celor mai... proaste reclame din intreaga lume.
Vino sa impartasesti o atmosfera incendiara cu amatorii dar si profesionistii din publicitate.
Vino la cea mai lunga pauza publicitara a anului pe care o vei savura condimentata intr-un mod deosebit de catre organizatori.
Noaptea Devoratorilor de Publicitate este organizat de Spin Media. Evenimentul de la Iasi face parte din turneul national care se desfasoara incepind din 01 octombrie si pina in 19 decembrie in 14 orase: Oradea, Baia Mare, Cluj, Brasov, Iasi, Bacau, Sibiu, Pitesti, Timisoara, Arad, Suceava, Bistrita, Targu Mures si Craiova.